Prima pagină » LOCALE » Asigurați fără servicii medicale la Tașca și Țibucani

Asigurați fără servicii medicale la Tașca și Țibucani

Medicii de familie sunt arestați în dosarul certificatelor COVID19 false

Conducerea Prefecturii Neamț le cere medicilor de familie care își desfășoară activitatea la Țibucani și Tașca să asigure accesul la servicii medicale tuturor asiguraților care erau înscriși pe listele medicilor de familie din cele două comune, care fac obiectul a două dosare penale aflate pe rol și nu mai pot desfășura activitatea până obținerea unor sentințe definitive și irevocabile cu privire la revenirea la program. Pentru aceasta, pacienții în cauză trebuie să se înscrie la medicii de familie din zonă. Este vorba de cei doi medici implicați în dosarul certificatelor COVID19 false. „Situația este foarte gravă, având în vedere că pe listele de asigurați ale celor doi medici a căror activitate a fost suspendată temporar erau sute de persoane care au rămas fără medic de familie. Sunt oameni care au urgențe medicale, au nevoie de rețetă, de control periodic, nu pot fi lăsați fără medic de familie! Este dreptul constituțional al fiecărui român de a beneficia de servicii medicale. Pentru a înlătura toate aceste situații, am întreprins demersuri către Casa de Asigurări de Sănătate Neamț, cerând să le aducă la cunoștință medicilor de familie care își desfășoară activitatea în Tașca, Țibucani și în comunele învecinate să le reamintească dispozițiile contractului de furnizare de servicii medicale în asistență medicală pe care îl au încheiat cu CAS Neamț. Prin respectivul contract se stipulează faptul că pentru evitarea apariției unor disfuncționalități este necesară implicarea lor în acordarea serviciilor medicale în concordanță cu deontologia profesională și cu obligațiile contractuale asumate către CAS Neamț. În contextul situației create de absența de la cabinet a celor doi medici și ținând cont de scopul CAS Neamț de a garanta accesul asiguraților la pachetul de servicii medicale de bază, în mod continuu și nediscriminatoriu, este absolut necesară implicarea celorlalți medici de familie din Țibucani, Tașca și comunele învecinate”, a precizat Adrian Niță, prefectul județului Neamț. În ultima perioadă, la Instituția Prefectului județul Neamț au fost înregistrate mai multe sesizări din partea localnicilor din Tașca și Țibucani, care au reclamat faptul că nu sunt acceptați de către furnizorii de servicii medicale în asistență medicală primară, rămași în activitate. Prefectul județului anunța și controale, nu doar la Tașca și Țibucani.