Accident la Gâdinți, șofer încarcerat
Un bărbat de 45 de ani din Roman se poate considera norocos, a scăpat cu viață după ce a ajuns cu mașina în șanț, iar pompierii militari l-au scos dintre fiarele contorsionate. Luni seara, prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui eveniment rutier pe DN 15 D, în comuna Gâdinți. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism, în care se afla doar conducătorul auto. La locul solicitării s-a deplasat un echipaj cu ambulanță de la S.A.J. Neamț și un echipaj de pompieri cu o autospecială pentru descarcerare grea din cadrul Detașamentului Roman. ”Pompierii, cu ajutorul tărgii lopată, au scos din interiorul autoturismului victima, un bărbat de 45 de ani. Victima, conștientă, a fost preluată de echipajul de la SA.J. și transportată la C.P.U. Roman”, a precizat Irina Popa, purtător de cuvânt I.S.U. Neamț. Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un un bărbat, de 45 de ani, din Roman, conducea un autoturism pe DN 15 D, în afara localității Gâdinți, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, moment în care a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un șanț. ”Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier”, a declarat Georgiana Pușcașu, I.P.J. Neamț.