Revista „Glose“, la Biblioteca Județeană
Biblioteca Județeana „G.T. Kirileanu“ Neamț a fost gazda lansării numărului 5-6 al Revistei de Studii Românești „Glose“, editată de Memorialul Ipotești, Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu“, miercuri, 2 martie 2022, de la ora 12:30, în Sala Cupola. La eveniment au participat elevi și cadre didactice de la Liceul Economic ,,Alexandru Ioan Cuza“, Colegiul Național de Informatică și Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu“ din Piatra-Neamț. „Colaborarea dintre Biblioteca Județeană «G.T. Kirileanu» Neamț și Memorialul Ipotești, Centrul Național de studii «Mihai Eminescu» Botoșani a devenit o tradiție, concretizat deja în găzduirea mai multor expoziții itinerante realizate de centrul eminescian: «Poeți contemporani cu Eminescu», în perioada 25 mai – 25 septembrie 2021; «Serbarea de la Putna – 150», în perioada 22 decembrie 2021 – 15 ianuarie 2022; «Poeți laureați ai Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu – OPUS PRIMUM» și «Ilustratori ai operei eminesciene, din ediții Eminescu». De altfel, această din urmă expoziție se mai află încă în spațiul expozițional de la parterul Corpului A, de unde i-a întâmpinat pe toți participanții“, a declarat Mihaela Mereuță, managerul Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu“ Neamț. Revista de Studii Românești „Glose“ publică studii și cercetări, puncte de vedere, materiale ale unor simpozioane sau dezbateri, acordând o atenție specială studiilor eminesciene pentru a sprijini crearea unei ștafete între generațiile de interpreți ai operei eminesciene. „O altă zonă de interes a vizat și vizează în continuare analiza secolului al XIX-lea, ce aduce în scenă problematica bătăliei canonice din cadrul modernității românești, fundamentând Epoca Marilor Clasici. S-a dorit, de asemenea, deschiderea unei arii de preocupări a revistei spre relectura celorlalte epoci ale literaturii și culturii române, fapt ce poate furniza un impact subtil asupra tabloului general al influențelor progresiv-regresive din întregul câmp literar, inclusiv pe linia revalorizării patrimoniului simbolic al scriitorilor clasici. În fine, și nu în ultimul rând, ci poate chiar mai cu seamă, revista este interesată să sprijine dezvoltarea unui dialog intercultural de substanță, prin implicarea în acest proiect a colegilor din cadrul centrelor de studii românești afiliate universităților și centrelor de cercetare din mediul internațional, tocmai pentru a contribui la o poziționare comprehensivă a culturii române în constelația patrimoniului european și internaţional”, a explicat conf. univ. dr. Ala Sainenco, managerul Memorialului Ipotești.