Accident spectaculos la Roman
Neacordarea de prioritate în trafic face victime. În această dimineață, un bărbatul de 40 de ani, din Roman nu a oprit la întâlnirea indicatorului STOP, la intrarea în intersecție și a intrat frontal într-un alt autoturism, condus regulamentar de o tânără de 26 de ani. Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, la intersecția străzilor Primăverii cu Martin Cloșca, din municipiul Roman. ”În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea ambilor conducători auto, un bărbat de 40 de ani, din Roman și o tânără de 26 de ani, din Stănița. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier”, a precizat Ramona Ciofu, purtător de cuvânt I.P.J. Neamț. Pe lângă spaima șoferilor, ambele autoturisme au fost serios avariate.