Prima pagină » LOCALE » Alte percheziții pentru certificate COVID19 false

Alte percheziții pentru certificate COVID19 false

Astăzi, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Neamț, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, au efectuat 24 de percheziții domiciliare, în județele Neamț, Iași și Bacău, în cadrul unui dosar penal în care se fac cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de corupție și fals. Din cercetări a reieșit că, în perioada iunie 2021 – martie 2022, mai multe persoane, din județele Neamț, Iași și Bacău, ar fi eliberat, în mod ilegal, certificate de vaccinare, care să ateste vaccinarea anti-Covid-19.

”În urma percheziţiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă care privesc posibila activitate infracțională a persoanelor vizate de anchetă, obiecte, înscrisuri și date informatice, precum și aproximativ 57.000 de euro și 22.000 de lei. 14 persoane au fost conduse la sediul poliției, în vederea audierii. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române”, au precizat reprezentanții I.P.J. Neamț.

În activități, au fost angrenați polițiștii de investigații criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, polițiști din cadrul Poliției municipiului Roman, secțiilor de poliție rurală Sagna și Oniceni, polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Bacău și Iași și specialiști din cadrul Direcției Generale Anticorupție Neamț.