Misiune NATO în spațiul aerian al regiunii de nord a Romaniei

FOTO: wikipedia.org
România nu mai utilizează avioanele MiG-21 LanceR
Un avion Boeing E-3A Sentry înregistrat în Luxembrug a putut fi zărit astăzi, 15 aprilie, în mai multe rânduri, zburând deasupra orașului Piatra- Neamț.
Acesta îndeplinește o misiune de patrulare NATO pe o arie restrânsă în regiunea Moldovei survolând de ore bune spațiul aerian între orașele Piatra-Neamț, Roman, Bacău, Adjud, Focșani și Onești utilizând aproximativ aceeași ruta, așa cum se vede și în figura stop-cadru din aplicația flightradar24.com.
Avionul este în aer de cel puțin 6 ore, iar în jurul orei 19:30 a inițiat manevre de zbor care sugerează retragerea către baza Mihail Kogălniceanu.
Aeronava este un avion de supraveghere care poate funcționa pe orice vreme. E-3 Sentry este un Boeing 707, așa cum menționează wikipedia.org.
În altă ordine de idei, începând de astăzi, 15 aprilie, România nu mai utilizează avioanele MiG-21 LanceR. Decizia a fost luată prin ordin al șefului Statului Major al Apărării, general Daniel Petrescu, iar cauza o reprezintă numărul mare de accidente suferite cu aceste aparate de zbor.
„Măsura a fost luată având în vedere incidența considerabilă a evenimentelor și accidentelor de aviație înregistrate pe timpul exploatării aeronavelor MiG-21 LanceR, soldate cu mai multe victime și aeronave avariate sau distruse, în scopul îmbunătățirii siguranței aeronautice și pentru prevenirea producerii evenimentelor și accidentelor de aviație prin reducerea riscurilor asociate defecțiunilor tehnice”, conform unui comunicat al Ministerului Apărării.
România va continuă misiunile NATO de poliție aeriană cu aeronavele F 16 din dotarea armatei române și va achiziționa în următoarea perioada încă 32 de astfel de avioane din Norvegia.