USR Neamț acuză firmele care lucreză pe DN 15 de poluare a Lacului Izvorul Muntelui
Comunicat de presă – 15.04.2022
Atentat la mediul înconjurător, în albia Lacului Izvorul Muntelui
USR Neamț solicită organelor de control ale statului responsabile cu protecția mediului să verifice situația poluării din albia Lacului Izvorul Muntelui din zona comunei Hangu. Ionel Albu, președintele USR Hangu și consilier local în localitate, a sesizat deja instituțiile de mediu cu privire la această situație.
Mai multe firme care au executat lucrări atât în albia unui pârâu din zonă, cât și de modernizare/reabilitare a sectorului DN 15 dintre Bicaz-Poiana Largului în perioada 2019-2020, au depozitat ilegal moloz, pietriș, resturi de la construcții direct în albia lacului. Așa cum se poate vedea în imagini, s-a construit practic un platou cu o înălțime de 1-2 metri, modificându-se întregul aspect al zonei.
Mai mult, văzând că în zonă se depozitează deșeuri, și alte persoane au început să arunce resturi de la construcții și alte materiale neprietenoase cu mediul. În urma acelorași lucrări de modernizare/reabilitare a sectorului DN 15, și în liziera pădurii dintre șosea și lac au fost aruncate resturi rezultate din lucrări care poluează natura și aduc disconfort celor care vin in zonă.
„Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Neamț, Agenția pentru Protectia Mediului Neamt și celelalte instituții abilitate trebuie să facă verificările necesare și să pedepsească vinovații conform legii. De asemenea, Hidroelectrica și Apele Române trebuie să le ceară socoteală firmelor vinovate de depozitări ilegale de deșeuri în această zonă. Am depus deja sesizări pe această temă și sper ca instituțiile în cauză să reacționeze prompt. Atât pentru cetățenii comunei Hangu, cât și pentru turiștii care sosesc în zonă, sănătatea și siguranța trebuie să primeze”, a declarat Ionel Albu, președintele USR Hangu.