Alianța PNL-PSD scârțâie la Neamț

Instituțiile publice din Neamț comunică numai scris sau prin instanță
Este deja bine cunoscută problema legată de parcările publice și de reședința din orașul Piatra-Neamț. Ca un mic rezumat reamintim că între Consiliul Local Piatra-Neamț și societatea Parking SĂ a existat un contract de administrare a parcărilor de pe raza municipiului reședință de județ. Acesta a expirat la dată de 28 februarie 2022, nemaiputând fi prelungit peste acest termen datorită unor clauze din Hotărârea de Consiliu Local care a consfintit din punct de vedere legal contractul cu pricina.
După mai multe balbe ce țin mai mult de „scăpări” ale departamentelor juridice ale celor două entități implicate, parcările au început să fie administrate, în termeni asemănători cu cei de la Parking SĂ, dacă e să ne referim la preț și perioada contractantă. De apreciat însă a fost efortul Primăriei de a minimiza deranjul beneficiarilor finali și anume cetățenii, chiar dacă în cele din urmă tot ei au fost cei care au acumulat bună parte din stresul acestui scandal nepermis în secolul în care trăim.
În urmă cu aproximativ o lună Instituția Prefectului a întocmit o adresa de procedură (nr. 2563/11.03.2022) prin care a fost solicitată modificarea și completarea H.C.L. nr. 49/2022, hotărâre care reglementa noua administrare a parcărilor de către instituția edilitară, invocând aspecte ilegale – vezi articolul. Consiliul Local Piatra-Neamț nu a dat curs acestei solicitări și, în consecință, Prefectura atacă în contencios administrativ (instanța care judecă o situație conflictuală în care este implicată cel puțin o instituție a statului) actuala procedură de administrare a parcărilor din Piatra-Neamț – vezi articolul
Astăzi, 18 aprilie, printr-un comunicat de presă, emis de Biroul de Comunicare, se arată că „până în acest moment Primăria Piatra-Neamț nu a primit nicio comunicare oficială legată de sesizarea instanței”. Emitentul comunicatului, adică Primăria Piatra-Neamț acuză această initiavă a Prefecturii Neamț, că fiind un joc politic cu scopul de a crea panică și haos în rândul cetățenilor.
„Am depășit toate blocajele inerente unei reforme atât de mari, iar când am reușit să avem un sistem funcțional, generând primele contracte, și-a băgat coada interesul politic. Instituția Prefectului, servind un joc politic ce are drept victimă pietrenii, a emis un comunicat de presă cu scopul de a crea panică și haos în rândul lor. În aceste momente lucrăm la o soluție care să protejeze pietrenii de acest joc politic” a declarat primarul Andrei Carabelea.
Nu vrem să tragem o concluzie, dar cu siguranță ne punem o întrebare legitimă: Cât de sănătoase și prolifice sunt schimbările politice la diferite niveluri instituționale, în contextul noii alianțe guvernamentale PNL – PSD- UDMR?