Podul ce traversează râul Siret dintre localitățile Luțca – Sagna, s-a rupt [GALERIE FOTO]
Astăzi, 9 iunie, în jurul orei 14.15, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Sagna au fost sesizați cu privire la faptul că podul ce traversează râul Siret ( DJ 207 A) dintre localitățile Luțca – Sagna, s-a rupt.
Din primele date, un autocamion și o autoutilitară circulau pe podul în cauză, din direcția Roman spre Sagna, în urma evenimentului rezultând rănirea conducătorului autocamionului, în vârstă de 56 de ani.
Imediat, la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje din cadrul Poliției municipiului Roman și Serviciului Rutier Neamț.
Având în vedere că circulația rutieră este blocată, au fost instituite filtre rutiere pentru informarea conducătorilor auto și devierea traficului rutier pe Drumul Național 15 D, Roman – Gâdinți.
În cauză, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii, cu exactitate, a modalității de realizare a reabilitării podului, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman.
De asemenea, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Roman au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.