Soarta Telegondolei – invitaţie la întâlnire publică. Când şi unde va avea loc

Soarta Telegondolei continuă să reprezinte un subiect de interes pentru pietreni. Tema a fost abordată în cadrul emisiunii Revista presei… altfel, de luni, 14 noiembrie, invitat fiind primarul municipiului Piatra Neamţ, Andrei Carabelea.
Acesta a făcut o serie de precizări, cum ar fi, de exemplu, că planul de reorganizare a fost prelungit până la finalul lunii ianuarie 2023 şi că va repune pe ordinea de zi a viitoarei şedinţe de CL Piatra Neamţ proiectul privind participarea primăriei la licitaţia pentru achiziţionarea staţiei de plecare a Telegondolei.
După cum am mai relatat, proiectul nu a fost adoptat la precedentele şedinţe, cei de la PSD, PMP şi un consilier de la ALDE abţinându-se la vot. Pentru ca proiectul să treacă e nevoie de două treimi din voturi, fiind vorba despre un proiect de patrimoniu, deci ar mai fi necesare, pe lângă voturile majorităţii coalizate în jurul PNL, şi de trei voturi de la PSD sau PMP.
Andrei Carabelea a reiterat faptul că, în opinia sa, participarea la licitaţie şi cumpărarea staţiei de plecare a telegondolei reprezintă unica soluţie pentru a salva de la faliment societatea Perla Invest, care administreaza telegondola.
De asemenea, ar fi salvate şi terenurile de la Baza Hipică, telescaunul şi alte spaţii pe care societatea le are pe vârful Cozla. Toate acestea ar urma apoi să treacă în patrimoniul oraşului şi să-şi păstreze astfel destinaţiile actuale.
Pe parcursul emisiunii, la iniţiativa unor telespectatori, s-a născut ideea organizării unei întâlniri publice pe această temă, la care să participe toţi pietrenii interesaţi de subiect şi care să-şi exprime opiniile: pro sau contra participării primăriei la licitaţie şi achiziţionării staţiei de plecare.
Primarul Andrei Carabelea s-a arătat extrem de interesat de această propunere şi a lansat public invitaţia ca această întâlnire să fie organizată duminică, 20 noiembrie, începând cu ora 16, la staţia de plecare a Telegondolei, de lângă Gară.
„Evident că sunt de acord cu această idee, cu această întâlnire publică la care să participe pietrenii şi să-şi exprime opinia legată de viitorul acestui obiectiv important. Dacă pietrenii se vor exprima, decidenţii politici vor trebui să asculte dorinţa lor. Propun ca întâlnirea să se desfăşoare chiar la respectivul obiectiv, duminică, 20 noiembrie, înainte de şedinţa de CL în care voi repune pe ordinea de zi proiectul de hotărâre. M-aş bucura să participe cât mai mulţi pietreni, vocea lor să se facă auzită şi apoi consilierii să voteze în consecinţă”, a declarat primarul municipiului Piatra Neamţ, Andrei Carabelea.