Prima pagină » LOCALE » Doi bărbați au murit într-un accident rutier după ce au furat o mașină

Doi bărbați au murit într-un accident rutier după ce au furat o mașină

Furt auto 2022-11-17 at 07.53.40

La data de 17 noiembrie a.c., în jurul orei 07:30, echipajul de poliție, ce desfășura activități de patrulare, a observat un auto răsturnat pe cupolă, pe un teren agricol, pe Drumul Național 15, în afara localității Podoleni.

Din nefericire, echipajul medical care a intervenit la fața locului a declarat decesul a două persoane.

În urma verificărilor preliminare efectuate de polițiști, s-a stabilit că autoturismul în cauză ar fi fost sustras, în noaptea de 16 spre 17 noiembrie a.c., de pe raza județului Bacău.

Totodată, polițiștii au stabilit identitatea conducătorului auto, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Piatra Șoimului, județul Neamț.

La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de la Punctul de lucru Roznov (o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD) și Detașamentul de pompieri Piatra Neamț (o autospecială pentru descarcerare).

În cauză,  polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.