Prima pagină » LOCALE » Elevii Școlii nr. 8 vor reveni la cursuri în clasele unității renovate

Elevii Școlii nr. 8 vor reveni la cursuri în clasele unității renovate

COMUNICAT DE PRESĂ – 21.11.2024

 

Începând de luni, 25 noiembrie, elevii și cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale nr. 8 vor reveni în clasele unității de învățământ. Reluarea cursurilor în școala care a fost renovată și modernizată este posibilă după ce conducerea primăriei a urgentat demersurile legale pentru obținerea ultimelor avize și autorizații din partea DSP și ISU.

 

Astfel, miercuri, 20 noiembrie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț a eliberat autorizația de securitate la incendiu, practic ultimul document absolut necesar pentru reluarea cursurilor în școala reabilitată.

 

„Așa cum am promis părinților elevilor Școlii Gimnaziale Nr. 8  și  doamnei director Teodora Simionel, am urgentat toți pașii birocratici și am obținut toate avizele și autorizațiile  necesare pentru redeschiderea acestei școli. Deși termenul propus inițial pentru reluarea cursurilor era de două luni, mi-am dorit ca elevii să poată reveni în sălile lor de clasă cât mai curând posibil, în cele mai bune condiții. Astfel, după activitățile din cadrul <Școlii Altfel>, luni, elevii vor începe cursurile într-o școală modernizată complet. Vreau să mulțumesc întregului aparat de specialitate din primărie, vechii administrații si cadrelor didactice care au muncit la implementarea acestui proiect”, a declarat primarul Adrian Niță.

 

Școala Gimnazială Nr. 8 din Piatra-Neamț a beneficiat de un proiect pentru reabilitare, modernizare și dotare cu mobilier și echipamente de ultimă generație în valoare de peste 7,5 milioane de lei.